Peste 1.000 de părinți și copii sunt așteptați duminică, 26 iulie, la un flashmob organizat pe Calea Victoriei, în zona Pieței Revoluției, pentru a marca apropierea celei de-a treia ediții a Big Little Festival. Evenimentul începe la ora 19:00.
Participanții vor cânta și vor dansa în sincron pe imnul festivalului, alături de Alina Sorescu și Vero Căliman, directorul creativ al festivalului. Coregrafia este semnată de Alexandra Vasile, de la Școala Show Dance Art, iar elevii școlii vor performa alături de public. Flashmobul va fi prezentat de Nono Semen, de la Digi FM.
Organizatorii precizează că participanții la flashmob vor primi invitații la festival. Cea de-a treia ediție Big Little Festival se va desfășura între 21 și 23 august la Palatul Mogoșoaia.
Line-up-ul include artiști precum Andra, Smiley, VAMA, Alina Sorescu, Antonia Grigore și Cristian Porcari. Pe lângă concerte, sunt anunțate peste 100 de activități în șapte zone tematice: ateliere creative, teatru interactiv, activități de gătit, olărit și pictură, karaoke, fotbal și o zonă de gaming. Copiii pot participa la o tabără de muzică pentru a-și înregistra propriile melodii, iar în anumite concursuri vor putea urca pe scenă alături de Smiley ca backing vocals. Accesul este pe bază de bilet pentru fiecare zi sau abonament pentru întreg festivalul.


Comentarii recente