Criza de carburanți din Rusia, agravată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor și a infrastructurii energetice, începe să afecteze şi desfășurarea operațiunilor militare, scrie publicația independentă Verstka. Mai mulți militari citați afirmă că aprovizionarea cu benzină şi motorină s-a deteriorat în ultimele luni.
Potrivit unor declarații, alocările s-au redus semnificativ: pentru multe vehicule se dau acum cel mult 20 de litri pe zi, iar în unele unități din regiunea Zaporojie se primesc între 10 şi 15 litri. „Cu benzina este dezastru total”, spune unul dintre soldați. Altă sursă raportează o diminuare a livrărilor cu circa 30%.
Deficitul obligă militarii să transporte pe jos provizii pe distanțe de până la 11 kilometri, iar multe echipamente non-militare — automobile personale, generatoare, motofierăstraie — sunt alimentate din buzunarul soldaților. Un litru de benzină în zonele de operațiuni poate ajunge la ~200 de ruble, iar localnicii vând uneori la prețuri de cinci-şase ori mai mari.
Sursele notează că doar trei din zece militari intervievați nu au avut probleme cu carburantul. Problemele sunt semnalate și de bloggeri pro-Kremlin şi de voluntari care sprijină trupele, care spun că dificultățile afectează transportul munițiilor și al proviziilor.
La nivel național, autoritățile au impus restricții în mai multe regiuni şi au redirecționat livrări din Ural şi Siberia, precum şi majorat importuri din Belarus. Vicepremierul Aleksandr Novak a declarat o îmbunătăţire parţială, dar a admis că disfuncţii persistă. Date citate de presă indicau la începutul lunii iulie că producția internă acoperea circa 65% din consumul sezonier, iar Rusia a început să importe benzină din India pentru a acoperi deficitul.


Comentarii recente