România nu se mai află între primele trei cele mai slabe state din Uniunea Europeană în privința absenței corupției în sectorul public, arată ediția 2025 a Rule of Law Index realizată de World Justice Project (WJP).
La indicatorul „Absence of Corruption”, România a obținut un scor de 0,53 și este plasată pe locul 57 din 143 de țări evaluate la nivel mondial. În regiunea care include statele UE, EFTA și America de Nord, țara noastră ocupă locul 28 din 31, iar în rândul statelor cu venituri ridicate se situează pe poziția 44 din 51.
Indicele măsoară forme diverse de corupție — mite, influență nejustificată și deturnare de fonduri — și evaluează instituții precum executivul, legislativul, sistemul judiciar, poliția și armata. România înregistrează cel mai slab rezultat la integritatea membrilor legislativului, cu un scor de 0,25. Rezultate mai bune apar la oficialii din sistemul judiciar (0,71) și la cei din poliție și armată (0,69).
În Uniunea Europeană, Bulgaria, Ungaria și Slovacia înregistrează scoruri mai slabe decât România la indicatorul privind absența corupției. Printre statele cu performanțe ridicate la acest capitol se numără Danemarca, Norvegia și Suedia.


Comentarii recente