Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că nici el, nici preşedintele Donald Trump nu vor interveni pentru a opri procedura de extrădare a fraţilor Andrew şi Tristan Tate către Regatul Unit, unde sunt acuzaţi de viol şi alte infracţiuni grave.
În timpul unei vizite în Filipine, Rubio a spus că Statele Unite „nu au niciun rol de jucat în acest moment” în dosar şi că nu va comenta un caz aflat încă în curs de soluţionare pe cale juridică, transmite The Independent.
Fraţii Tate se află în custodie la Miami după arestarea de sâmbătă. Documentele depuse în instanţă arată că numai secretarul de stat ar putea interveni formal pentru a opri o extrădare, dar oficialii americani au anunţat intenţia de a respecta tratatul de extrădare cu Marea Britanie, potrivit Axios.
Documentele desecretizate conţin plângeri din partea a trei femei din Marea Britanie cu acuzaţii care includ violuri şi agresiuni petrecute între 2010 şi 2017. Anchetele britanice vizează, de asemenea, trafic de persoane şi infracţiuni legate de materiale sexuale indecente.
Fraţii Tate susţin că sunt nevinovaţi. Următoarea audiere federala privind extrădarea a fost programată pentru 27 iulie; procedura poate dura ani dacă decizia va fi contestată.


Comentarii recente