Un bărbat de 25 de ani din municipiul Hunedoara a fost reținut de polițiști, după ce autoritățile au constatat că el îngrijea, fără documente legale, cinci persoane vulnerabile într-un apartament. Persoanele au vârste cuprinse între 50 și 86 de ani și au fost transportate la spital pentru investigații medicale.
Poliția a fost sesizată în dimineața zilei de 12 iulie, în jurul orei 10:45, cu privire la prezența unei persoane cu dizabilități care ar fi avut nevoie de sprijin într-un apartament situat la parterul unui bloc din Hunedoara. La fața locului au fost găsite cinci persoane, unele cu afecțiuni care necesitau îngrijiri de specialitate.
Mai multe echipaje medicale au acordat primul ajutor și au transportat toate cele cinci persoane la spital pentru investigații suplimentare. De asemenea, au fost anunțate serviciile sociale competente pentru verificări de specialitate.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că îngrijirea persoanelor era asigurată de bărbatul de 25 de ani, care le-a spus anchetatorilor că ar fi făcut acest lucru în baza unor înțelegeri cu aparținătorii beneficiarilor. El nu a putut prezenta însă documente care să ateste dreptul legal de a presta astfel de servicii.
Pe numele tânărului a fost întocmit un dosar penal pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activități, iar, după administrarea probatoriului, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
Cazul amintește de situația din județul Bihor legată de Viorel Pașca, după descinderile DIICOT din 30 iunie, când mai multe persoane cazate în centre administrate de familia Pașca au fost preluate de autorități. Potrivit relatărilor, Viorel Pașca nu deține autorizațiile necesare pentru centrele sale și a solicitat autorităților permisiunea de a permite revenirea persoanelor în centrele de la Dumbrava și Tinca, afirmând că este dispus să discute pentru reglementarea situației administrative.


Comentarii recente