Polițiștii suceveni au deschis o anchetă penală după ce patru traverse din lemn au fost găsite abandonate pe linia ferată, punând în pericol circulația trenurilor. Obstacolele au fost observate la timp de mecanicul trenului Regio 5733, care circula pe ruta Suceava–Cacica, și a reușit să oprească fără incidente.
Conform IPJ Suceava, prin vocea purtătorului de cuvânt Ionuț Epureanu, sesizarea a fost făcută de mecanicul locomotiva în zona kilometrului feroviar 14+900, pe secția de cale ferată 513. Traversele erau amplasate perpendicular pe gabaritul căii ferate.
Din cauza restricțiilor de viteză pe secția 513, mecanicul a putut observa din timp obstacolele și a evitat coliziunea, astfel că nu au fost puse în pericol siguranța pasagerilor sau a altor persoane, potrivit aceleiași surse.
Serviciul Județean de Poliție Transporturi a întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de distrugere sau semnalizare falsă și continuă cercetările pentru identificarea persoanelor responsabile. Reprezentanții Poliției atenționează că astfel de fapte pot provoca accidente feroviare grave și reamintesc că legea prevede pedepse cu închisoarea între doi și șapte ani, precum și interzicerea exercitării unor drepturi.


Comentarii recente