Un adolescent de 16 ani a decedat, iar patru tineri au fost răniți după un accident rutier petrecut în noaptea dintre duminică și luni pe DN 67D, în zona Rasovița, comuna Lelești, județul Gorj. Evenimentul s-a produs în jurul orei 01:14, pe sensul de mers Runcu – Târgu Jiu.
Potrivit polițiștilor, conducătorul auto, un tânăr de 18 ani, ar fi pierdut controlul volanului într-o succesiune de curbe, iar autoturismul a părăsit partea carosabilă și s-a izbit de un gard. Din primele verificări rezultă că viteza nu ar fi fost adaptată condițiilor de drum.
Șoferul și trei pasageri, cu vârstele de 19 ani, 17 ani și 14 ani, au fost răniți și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. Un alt pasager, un adolescent de 16 ani din municipiul Târgu Jiu, a fost găsit în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor; deși echipajele medicale au început manevrele de resuscitare, tânărul a fost declarat decedat.
„În urma impactului, conducătorul auto și trei pasageri, cu vârste de 19 ani, din comuna Runcu, respectiv de 14 ani și 17 ani, ambii din comuna Runcu, au suferit leziuni și au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, un alt pasager, un tânăr de 16 ani, din municipiul Târgu-Jiu, aflat în stop cardio-respirator la sosirea echipajelor de intervenție, a fost supus manevrelor de resuscitare, însă, din nefericire, a fost declarat decedat”, a declarat Miruna Prejbeanu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Poliția a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia.


Comentarii recente