România are trei reprezentante în turul 2 preliminar al Conference League: Universitatea Cluj, CFR Cluj şi FCSB. După tragerea la sorţi desfăşurată la Nyon (Elveţia) au fost stabilite potenţialele adversare pentru turul 3, dacă cele trei echipe vor trece de runda curentă.
Dacă Universitatea Cluj va elimina Brann Bergen (Norvegia), atunci va juca în turul 3 cu câştigătoarea dublei dintre FC Dila Gori (Georgia) şi Apollon Limassol (Cipru). Turul are loc pe 7 august, returul o săptămână mai târziu.
CFR Cluj, în cazul în care va învinge echipa armeană FC Alaşkert, va întâlni în runda următoare pe învinsa din confruntarea Tromso IL (Norvegia) – FC Hradec Kralove (Cehia). Formaţia clujeană va disputa primul meci pe teren propriu.
Dacă FCSB va trece de FK Auda (Letonia), adversarul ar putea fi câştigătoarea dintre NK Aluminij (Slovenia) şi FC Dinamo City (Albania); şi în acest caz bucureştenii vor juca prima manşă acasă.
Totodată, România mai este reprezentată în cupele europene de Universitatea Craiova, care joacă în turul 2 preliminar al Ligii Campionilor cu Levski Sofia, campioana Bulgariei.


Comentarii recente