Zonele metropolitană New York și New Jersey au fost lovite de furtuni puternice și inundații fulger sâmbătă, la câteva ore înaintea finalei Cupei Mondiale programate pe stadionul MetLife din East Rutherford, între Argentina și Spania.
Serviciul Național de Meteorologie a raportat cantități între 50 și 100 l/m² în doar câteva ore. Străzi au fost transformate în cursuri de apă, mai multe stații de metrou au fost inundate, iar autovehicule au rămas blocate sau au fost abandonate din cauza viiturilor.
Autoritățile din New Jersey au emis avertizări de tornadă, ulterior ridicate, dar au menținut alerte pentru furtuni cu rafale de până la 110 km/h. Locuitorii au primit mesaje de urgență care solicitau evitarea deplasărilor neesențiale: „Nu încercați să călătoriți decât dacă părăsiți o zonă inundată sau aflată sub ordin de evacuare.”
Traficul aerian și feroviar a fost perturbat: Aeroportul JFK a înregistrat întârzieri și anulări de zboruri. Din cauza vremii a fost amânat și meciul de baseball dintre New York Yankees și Los Angeles Dodgers de pe Yankee Stadium.
Condițiile meteorologice au afectat și pregătirile finale: antrenamentul Argentinei la Red Bulls Performance Center din Morristown a fost întârziat aproape o oră, iar Spania nu a mai putut efectua sesiunea programată. Zborul Argentinei din Kansas City spre New Jersey a suferit întârzieri din cauza vremii.
Înaintea ploilor, organizatorii se confruntaseră deja cu probleme legate de fumul provenit de la incendiile din Canada, care redusese calitatea aerului în regiune. Meteorologii prognozează ameliorarea vremii duminică, cu intervale însorite și risc redus de precipitații.
Primarul New York-ului, Zohran Mamdani, a îndemnat locuitorii să evite zonele inundate și deplasările inutile și să nu își pună viața în pericol.


Comentarii recente