O avarie în reţeaua de distribuţie a energiei electrice a lăsat, în weekend, fără curent mai multe staţiuni din sudul litoralului, afectând activitatea unităţilor HoReCa în plin sezon estival.
Primele probleme au apărut sâmbătă, 18 iulie, în staţiunile Saturn, Venus şi Cap Aurora, iar ulterior şi Neptun a înregistrat pene de curent. Defecţiunea a perturbat activitatea aproape 100 de agenţi economici, de la hoteluri şi restaurante la terase şi beach baruri.
Lipsa energiei a însemnat pentru turişti lipsa aerului condiţionat în contextul unor temperaturi care pot ajunge şi la 37 de grade Celsius, dar şi oprirea frigiderelor, dificultăţi în bucătării şi probleme la casele de marcat şi în gestionarea comenzilor.
Unii vizitatori au căutat refugiu pe plajă sau au apelat la localuri care dispuneau de generatoare pentru a evita disconfortul. Reprezentanţii Primăriei Mangalia au explicat că reţeaua electrică a fost pusă sub presiune din cauza consumului crescut al aparatelor de aer condiţionat şi al instalaţiilor frigorifice.
Echipele operatorului de distribuţie au intervenit pentru identificarea şi remedierea defecţiunilor, iar autorităţile locale şi Prefectura Constanţa au monitorizat situaţia.


Comentarii recente