Secția de Terapie Intensivă Neonatală a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii „Marie Curie” funcționează la capacitate redusă după ce plecarea mai multor asistente a dus la închiderea temporară a cinci paturi destinate cazurilor grave. Inițial, secția avea 27 de paturi, iar în prezent mai sunt 22, după plecarea a șapte asistente — două demisii și restul aflate în concedii medicale sau de creștere a copilului.
Dr. Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției ATI, explică că activitatea depinde de un echilibru permanent al personalului și că, în multe situații, o asistentă trebuie să se ocupe exclusiv de un pacient, mai ales în cazurile extrem de grave.
Medicul a relatat unul dintre cazuri: „Nu are un plămân copilașul acesta și îl ținem de două săptămâni pe respirație extracorporeală”. Asistentele declară că sunt epuizate, subliniind că, în mod normal, un pacient intubat ar trebui să aibă o asistentă dedicată.
Permanență, cel puțin zece nou-născuți cu afecțiuni severe așteaptă un loc la ATI. Peste jumătate dintre pacienți provin din alte județe, iar întârzierile în transfer pot avea consecințe grave, după cum povestește o mamă a cărei copilă născută prematur a fost transferată din Craiova.
Conducerea spitalului spune că nu poate organiza concursuri pentru posturile vacante din cauza restricțiilor impuse de o ordonanță de urgență din 2025 care limitează angajările în sectorul bugetar. Managerii și medicii avertizează că deficitul de personal afectează direct capacitatea de îngrijire a copiilor critici.
Federația SANITAS estimează un deficit de aproximativ 30.000 de cadre medicale la nivel național. Pe fondul nemulțumirilor legate de noua lege a salarizării, sindicatul a anunțat o grevă de avertisment în peste 500 de spitale, iar o grevă generală nu este exclusă până la sfârșitul lunii.


Comentarii recente