Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a pronunțat, joi, 16 iulie, hotărârea în cauza „Lin2”, referitoare la întreruperea termenului de prescripție a răspunderii penale. Traian Briciu, președintele Uniunii Naționale a Barourilor din România, explică că decizia confirmă că hotărârile definitive prin care s-a constat intervenirea prescripției rămân definitive și nu pot fi redeschise.
Briciu apreciază că hotărârea Lin2 trebuie citită în continuitate cu decizia CJUE din 2023, cunoscută ca Lin1, și nu ca o schimbare de principiu. Conform acestuia, CJUE nu abrogă soluțiile anterioare, ci le dezvoltă și clarifică aspecte punctuale.
O clarificare esențială vizează autoritatea de lucru judecat: hotărârile definitive pronunțate pe motiv de prescripție nu pot fi afectate de interpretări ulterioare la nivel european. În schimb, pentru cauzele încă pe rol rămâne incert dacă instanțele vor continua să aplice hotărârea de principiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție din 2022, care se întemeiază pe aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) și pe standardul național de protecție derivat din Constituție.
Briciu subliniază că prevederile constituționale (art. 15 și 20) consacră aplicarea legii penale mai favorabile și prioritatea standardului național de protecție atunci când acesta este mai favorabil. Pe baza acestor considerente, el anticipează că instanțele române vor continua să aplice soluția ICCJ din 2022 în dosarele aflate pe rol.


Comentarii recente