Partidul Social Democrat a anunțat marți, 14 iulie, că nu va vota proiecte de lege care urmăresc exclusiv interesul unor partide sau al unor grupuri politice, în numele „salvării banilor europeni” din PNRR sau SAFE. PSD afirmă că se află în opoziție și va acționa ca atare, refuzând compromisuri politice care ar afecta electoratul și societatea românească.
Formațiunea precizează că rămâne deschisă dialogului „pentru instalarea cât mai rapidă a unui guvern funcțional, în interesul României”, dar nu va susține necondiționat nicio inițiativă a guvernului demis. PSD cere Guvernului să nu mai trimită proiecte în ultimul moment și să elaboreze proiectele de lege în timp util, pentru a permite dezbaterea parlamentară și consultarea reală cu partenerii sociali.
Social-democrații avertizează că nu vor vota legi în care nu se ţine cont de amendamentele sau observațiile lor și precizează că este responsabilitatea Guvernului să-și caute majoritatea pentru a-şi trece proiectele prin Parlament. Dacă va avea nevoie de votul PSD, guvernul va trebui să accepte condițiile puse pentru protejarea intereselor naționale şi ale cetățenilor.
PSD spune că va susține proiectele necesare atragerii fondurilor europene, dar va analiza strict fiecare prevedere pentru a se asigura că nu prejudiciază cetățenii. Partidul enumeră exemple de inițiative pe care nu le va susține: o Lege a salarizării potrivită „viziunii politice înguste” a prim-ministrului demis, o Lege a integrității care ar limita instituțiile care au semnalat probleme în interiorul USR, sau acte normative care permit vânzarea companiilor strategice ale României în condiții netransparente.
Anterior, președintele PSD, Sorin Grindeanu, avertizase că partidul ar putea bloca legile necesare pentru îndeplinirea jaloanelor din PNRR. Președintele Nicușor Dan a calificat această poziție drept parte a negocierilor politice și s-a declarat optimist că, în urma discuțiilor, PSD şi PNL-USR vor ajunge la un acord pentru adoptarea pachetelor legislative necesare continuării PNRR.


Comentarii recente