Diagnosticul de parodontoză poate modifica semnificativ planul de tratament, dar nu exclude automat posibilitatea montării unui implant dentar. Primul criteriu evaluat este stadiul bolii: dacă infecția este activă, cu sângerare gingivală și resorbție osoasă continuă, inserarea implantului se amână până la stabilizarea afecțiunii.
După terapia parodontală și controlul bolii, mulți pacienți pot beneficia de implanturi. Decizia se bazează pe examen clinic, imagistică (radiografie panoramică și, frecvent, CBCT) și pe cantitatea de os rămasă. Medicul va analiza adâncimea pungilor parodontale, mobilitatea dinților și volumul osos pentru a decide dacă implantul poate fi pus imediat sau sunt necesare intervenții pregătitoare.
Proceduri precum adiția osoasă sau regenerarea osoasă ghidată sunt utilizate des pentru refacerea volumului osos; perioada de vindecare poate dura în general între 4 și 9 luni, în funcție de complexitate. În plus, persoanele cu istoric de parodontoză au un risc mai mare de periimplantită, o inflamație ce poate provoca pierdere osoasă în jurul implantului.
Riscul se reduce prin controale regulate și o igienă orală riguroasă: periaj de două ori pe zi, periuțe interdentare și igienizări profesionale la aproximativ 6 luni. Factorii care pot compromite succesul includ fumatul, diabetul necontrolat, igiena necorespunzătoare și nerespectarea consultațiilor periodice.
Colaborarea strânsă dintre pacient și medic, respectarea planului terapeutic și tratarea rapidă a oricărei inflamații cresc semnificativ șansele ca implantul să rămână funcțional pe termen lung. Dacă ai parodontoză și ai pierdut dinți, programează o consultatie pentru a stabili pașii potriviți în cazul tău.
Comentarii recente