Poliţiştii de la Transporturi din Craiova au prins în flagrant, în seara de 7 iulie 2026, un tânăr de 21 de ani care călătorea cu trenul spre Constanţa având asupra sa droguri pe care intenţiona să le vândă participanţilor la un festival din Costineşti.
Investigaţiile au arătat că, pe 6 iulie 2026, două persoane, de 19 şi 25 de ani, ar fi procurat, deţinut şi transportat pe traseul Sibiu – Hunedoara aproximativ 30 de grame din substanţa de mare risc 3CMC. Lotul ar fi fost vândut tânărului de 21 de ani pentru 3.500 de lei, acesta lăsând ca gaj autoturismul pentru 30 de zile, neavând suma necesară achitării.
În urma prinderii în flagrant, anchetatorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova şi poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova au făcut percheziţii pe 8 iulie la două adrese, unde au găsit în autovehiculul lăsat gaj alte cantităţi de substanţă cristalină 3CMC.
Pe 8 iulie procurorii au dispus reţinerea celor trei persoane, iar pe 9 iulie judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dolj a decis arestarea preventivă. Acţiunea a beneficiat de sprijinul brigăzilor din Constanţa şi Alba Iulia şi al Secţiei Regionale de Poliţie Transporturi Craiova.
Autorităţile subliniază că persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanţiile procesuale şi de prezumţia de nevinovăţie pe toată durata procesului penal.


Comentarii recente