Un prosop de plajă imprimat cu chipul lui Călin Georgescu, îmbrăcat într-un slip de baie, a apărut la vânzare pe OLX. Anunțul prezintă prosopul cu imaginea fostului candidat la prezidențiale pe întreaga suprafață a produsului, iar prețul cerut este de 80 de lei. Vânzătorul susține că a reușit deja să comercializeze câteva bucăți.
Pe lângă prosoape, pe internet au mai apărut și alte obiecte personalizate cu numele și chipul lui Georgescu, de la tricouri la căni, semn că notorietatea sa este valorificată de comercianți atât ca suvenir pentru susținători, cât și ca oportunitate de profit.
În plan public, Călin Georgescu își continuă întâlnirile cu simpatizanții. După vizita la târgul din Izbiceni, județul Olt, el a anunțat că va fi prezent duminică, 12 iulie, la Târgul de la Domnești, în județul Argeș, unde urmăritorii îl pot întâlni în persoană.


Comentarii recente