Un scandal politic a izbucnit în Polonia după ce opoziţia a acuzat guvernul că a permis trimiterea unor rachete Patriot în Ucraina fără a informa parlamentul sau preşedintele, relatează dpa. Partidul Lege şi Justiţie (PiS) a susţinut că aceste rachete erau necesare şi pentru apărarea Poloniei.
Fostul ministru al apărării Mariusz Błaszczak, membru al conducerii PiS, a subliniat pe X că sistemele Patriot sunt „elemente esenţiale” pentru apărarea spaţiului aerian polonez împotriva rachetelor balistice şi a cerut clarificări imediate din partea executivului.
Ministrul apărării Władysław Kosiniak-Kamysz a răspuns că, în coordonare cu premierul Donald Tusk, va publica lista completă a ajutorului militar oferit Ucrainei de la începutul sprijinului Varşoviei, în 2022. El a afirmat că preşedinţii au fost informaţi de fiecare dată – iniţial Andrzej Duda şi, în prezent, Karol Nawrocki.
Controversa a apărut după declaraţia preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care a spus că Ucraina rămâne fără rachete esenţiale, din cauza războiului în Iran. Sistemele Patriot sunt considerate singurele mijloace eficiente împotriva rachetelor balistice lansate de Rusia.
În martie, ministrul german al apărării Boris Pistorius a încercat să mobilizeze peste 30 de rachete Patriot împreună cu alte state europene, iar la reuniunea Grupului de contact pentru apărarea Ucrainei de la Ramstein, în aprilie, ministrul ucrainean Mihailo Fedorov a mulţumit Germaniei, Olandei, Spaniei şi Poloniei pentru livrările suplimentare de armament.


Comentarii recente