Prințul Harry va efectua săptămâna viitoare o vizită de cinci zile în Regatul Unit, dar nu va fi însoțit la Londra de soția sa, Meghan Markle, și de cei doi copii, Archie și Lilibet, după ce familia a aflat că nu va beneficia de protecție polițienească finanțată de stat pe întreaga durată a șederii.
Inițial, Meghan și copiii urmau să-l însoțească pe ducele de Sussex la Londra şi să locuiască într-o reședință regală, însă planurile au fost schimbate după confirmarea lipsei unor măsuri speciale de securitate pentru toți membrii familiei. Există totuși posibilitatea ca Meghan și copiii să se alăture lui Harry în a doua parte a vizitei, când programul se mută la Birmingham pentru evenimente legate de Jocurile Invictus.
Harry are programate între altele o vizită miercuri la Royal Hospital Chelsea şi, joi, o întâlnire la un spital de copii din Birmingham în sprijinul organizaţiei WellChild. De asemenea, presa a relatat că programul ar putea include o deplasare la Althorp, domeniul familiei prințesei Diana.
Disputa privind securitatea continuă din 2020, când ducele a renunţat la rolul de membru activ al familiei regale. Sursele citate spun că nu există încă o evaluare finală din partea Consiliului de Management al Riscurilor (RAVEC). Un purtător de la Ministerul de Interne a subliniat că autorităţile nu comentează măsurile de securitate pentru a nu le compromite.


Comentarii recente