
Războiul din Ucraina a contrazis predicția prematură potrivit căreia epoca războaielor convenționale s-a încheiat, marcând în schimb revenirea conflictului tradițional pe pământ european, se arată într-o analiză The Guardian.

Cu doar patru luni înainte de invazia rusă în Ucraina, premierul britanic de la acea vreme Boris Johnson anunța sfârșitul bătăliei cu tancuri. La un an distanță, zecile de tancuri distruse care împînzesc câmpurile de lângă Vuhledar (estul Ucrainei) sunt emblematice pentru războiul tradițional cu armament greu și o marcă a întoarcerii conflictului convențional în Europa.
Regimurile autoritare vor să „câștige fără a merge la război”, spunea doi ani mai devreme, în septembrie 2020, șeful de atunci al statului major britanic, Sir Nick Carter.
Nu doar Marea Britanie pornea de la asumpția că războaiele convenționale sunt depășite – multe țări au preconizat că viitoarele conflicte vor fi în principal economice sau cibernetice, iar luptele terestre vor fi purtate eventual doar cu mercenari, sau, neasumat, cu ajutorul forțelor rebele proxy, cum a procedat Moscova când a invadat prima dată Ucraina.
Pe scurt, predicția răspândită era că viitoarele războaie vor evita vărsarea de sânge și costurile lor vor fi mult mai mici decât în cazul unora convenționale.
Această concepție a stat la baza concepției strategice a unei Marii Britanii globale, publicată de guvernul Johnson în martie 2021, axată pe trimiterea unui portavion pentru a asigura libertatea de navigație în Marea Chinei de Sud, pentru a veni în sprijinul SUA în regiunea indo-pacifică.
În acea perioadă, tehnologia sofisticată era pe buzele tuturor și exista asumpția tacită că Marea Britanie nu va mai fi implicată vreodată într-un război în Europa, spune Lordul Ricketts, fostul consilier britanic pentru securitate națională. Or, în prezent, țara ar putea fi nevoită să-și adapteze strategia pentru a intra într-un ritm de război în vederea susținerii unui aliat, precizează el.
Comentarii recente