
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) informează că numărul locurilor de muncă vacante la nivel naţional a ajuns la 50.982, în timp ce angajatorii din Spaţiul Economic European pun la dispoziţia muncitorilor români 247 de posturi prin reţeaua Eures România.

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici, în evidenţele ANOFM sunt disponibile 50.982 locuri de muncă în întreaga ţară. Cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru meserii precum agent de securitate, muncitor necalificat la asamblarea și montarea pieselor, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, lucrător comercial, manipulant mărfuri, muncitor necalificat la spargerea şi tăierea materialelor de construcţii, curier, ambalator manual, muncitor necalificat în industria confecţiilor, ajutor bucatar şi conducător auto transport rutier de mărfuri.
Din cele 50.982 locuri de muncă vacante, 2.562 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, iar 7.381 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii liceale sau postliceale. Alte 9.920 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale, iar restul de 31.119 locuri de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale.
Informaţiile privind locurile de muncă vacante la nivel naţional pot fi accesate pe site-ul www.anofm.ro în secţiunea Locuri de Muncă Vacante. În acelaşi timp, angajatorii din Spaţiul Economic European oferă prin intermediul reţelei EURES România un total de 250 de locuri de muncă vacante în diferite ţări, cum ar fi Norvegia, Austria, Irlanda, Germania, Belgia, Olanda, Spania, Malta, Finlanda şi Slovenia.
Persoanele interesate pot consulta ofertele accesând www.anofm.ro/EURES sau pot contacta agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă, ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.
Comentarii recente