
Un accident între un autocar, o autoutilitară și trei autoturisme de pe DN6 a avut ca urmare decesul unei persoane și rănirea altor patru.
Luni, în Caraș-Severin, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate un autocar, o autoutilitară și trei autoturisme. Incidentul a avut loc pe DN 6, la intrarea dinspre Mehedinți. În urma impactului, cinci persoane au fost rănite, dintre care una a decedat.

Evenimentul a avut loc în zona Topleț, iar forțele de intervenție din Caransebeș și două echipaje de la ISU Mehedinți au ajuns la fața locului.
„În urma accidentului, cinci persoane au fost rănite, dintre care una a fost declarată decedată de către medicul SAJ. Celelalte trei victime sunt conștiente”, a precizat ISU Caraș-Severin.
Pasagerii din autocar nu au necesitat îngrijiri medicale.
Dintre cele patru persoane rănite, două au fost transportate la spital de către echipajele de la Mehedinți, în timp ce celelalte două au refuzat transportul la spital.
Mai amintim că, la sfârșitul anului trecut, în județul Caraș-Severin, a avut loc un accident rutier tragic pe DN 6, soldat cu moartea a două persoane. Victimele au fost găsite în afara autoturismului în care se aflau.
De asemenea, pe 9 decembrie, în zona viaductului Pădina din Mehedinți, s-a produs un alt accident rutier în care doi bărbați aflați în aceeași mașină au decedat în urma unui impact frontal cu un ansamblu de vehicule.
Comentarii recente