
Un val de critici a fost provocat de noul logo al stațiunii Mamaia: „80.000 de lei pentru acest logo?”
Astăzi, 14 iulie 2023, Primăria Constanța a făcut public noul logo al stațiunii Mamaia. Mulți utilizatori de pe Facebook susțin că acesta arată foarte similar cu cel al unui resort de patru stele și al unui centru acvatic. Anunțul cu privire la noul logo al „perlei litoralului românesc” a fost făcut printr-o postare pe Facebook de către Primăria Municipiului Constanța. Potrivit anunțului, începând de vara aceasta, stațiunea Mamaia va fi reprezentată printr-o nouă identitate de brand. Proiectul include un logo și un slogan care vor fi folosite oficial pentru a identifica destinația, o strategie de repoziționare pe piață și o serie de acțiuni pentru îmbunătățirea imaginii stațiunii. Inițiativa de creare și implementare a acestei noi abordări în marketing și comunicare pentru Mamaia aparține Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța, o asociație formată din autoritatea locală și patronatele din turism, care se ocupă de promovarea stațiunii. Noul logo, conceput într-un stil minimalist, include simboluri reprezentative ale stațiunii, reinterpretate într-un mod actual. Culorile răsăritului de soare din mare au fost alese ca reprezentative pentru imaginea stațiunii, astfel că noul brand va fi reprezentat printr-o combinație de culori, precum oranj, galben, albastru marin și bleu. Sloganul asociat noii imagini a stațiunii, „Unde distracția întâlnește marea”, exprimă într-un mod concis propunerea unică de valoare a brandului și își propune să facă tranziția de la reputația stațiunii ca un loc de distracție la oferta sa reală, adică o destinație care oferă un cadru în care fiecare turist își poate trăi experiența personalizat. Conform licitației electronice, acest logo a fost realizat de o firmă din Cluj și a costat 80 de mii de lei, bani publici. Reacțiile nu au întârziat să apară. Felicia Ovanesian, fost city manager al Constanței, a postat pe Facebook că logo-ul este furat și îl compară cu cel al unui resort de 5 stele. Avocatul Emil Tatu a scris că ar fi preferat o poză cu mingea de volei din Outcast. Pe pagina de Facebook a Primăriei Municipiului Constanța, comentariile negative continuă să apară. Primăria a răspuns acuzațiilor prin intermediul unui comunicat de presă, în care afirmă că au contractat serviciile unei agenții de publicitate pentru crearea logo-ului și că au fost prezentate mai multe variante, dintre care au ales cea prezentată astăzi, asigurând că dețin toate drepturile de utilizare pentru elementele grafice. Aceste drepturi vor fi transferate Organizației de Management al Destinației Mamaia-Constanța pentru a promova stațiunea.

Comentarii recente