
Miercuri, Tribunalul Uniunii Europene a respins recursul europarlamentarilor spanioli Carles Puigdemont, Clara Ponsati şi Toni Comin împotriva ridicării imunităţii lor, hotărâtă în 2021 de Parlamentul European, conform informațiilor furnizate de AFP și citate de Agerpres.

Motivul urmăririi celor trei de către justiţia spaniolă este tentativa nereuşită de secesiune a Cataloniei din 2017. Decizia instanţei europene deschide calea pentru inculparea lor.
Tribunalul a respins argumentul conform căruia Parlamentul European ar fi încălcat principiul imparţialităţii, pronunțându-se pe fond după o procedură de urgenţă în urma recursului depus acum doi ani. Judecătorii de la Luxemburg au considerat că PE nu era obligat să examineze legalitatea actelor judiciare spaniole înainte de a decide ridicarea imunităţii.
Potrivit unui comunicat al instanței, aceasta respinge toate mijloacele invocate de cei trei deputaţi, inclusiv argumentele lor privind presupusele erori comise de Parlament în concluzionarea că urmăririle judiciare nu aveau scopul de a împiedica activitatea deputaţilor. Legalitatea demersurilor din Spania este exclusiv în competenţa autorităţilor naţionale.
În octombrie 2017, guvernul separatist al Cataloniei, condus de Puigdemont, a încercat să declare independenţa acestei provincii spaniole printr-un referendum privind autodeterminarea. După ce acest demers a fost interzis de justiţia spaniolă, parlamentul catalan a proclamat unilateral independenţa.
În urma acestei acțiuni, Guvernul de la Madrid a suspendat autonomia Cataloniei. Unii lideri separatiști au fost închiși, în timp ce alţii au fugit în străinătate. Printre cei care au reușit să se sustragă justiţiei spaniole se numără Puigdemont, Ponsati şi Comin, care se află în prezent în Belgia.
Comentarii recente