
UTA Arad a fost învinsă de CFR Cluj cu scorul de 3-1 (2-1), într-un meci din etapa a doua a Superligii de fotbal. CFR Cluj devine lider provizoriu după această victorie.

Echipa gazdă a deschis scorul prin Godberg Barry Cooper (27), cu un șut în vinclu din marginea careului, dar clujenii au egalat imediat, prin Daniel Bîrligea (29), cu un șut din careu, la pasa lui Jefte Betancor.
CFR a avut ocazia de a marca dintr-un penalty în minutul 39, după o fault comis de Cătălin Carp asupra lui Bîrligea, dar Jefte Betancor a ratat, portarul Florin Iacob apărându-i șutul. Iacob a apărat și un penalty în prima etapă, în meciul din deplasare cu Oțelul Galați (1-1).
Din cornerul rezultat la Arad, Cătălin Carp a marcat un autogol (40).
Emmanuel Yeboah (85) a închis tabela cu o lovitură de cap, după o fază la care nigerianul Philip Otele, fost jucător la UTA, a avut o contribuție majoră. Oaspeții au avut ocazia de a mai marca o dată (90+8), dar Cristian Manea a reluat din alunecare în transversală.
Meciul s-a desfășurat pe o ploaie torențială în prima repriză, iar după pauză a continuat să plouă, dar cu intensitate mai redusă, însă pe teren au apărut bălți pe alocuri.
AFC UTA Arad – FC CFR 1907 Cluj 1-3 (1-2), Arena Francisc Neuman – Arad.
Au marcat: Godberg Barry Cooper (27), respectiv Daniel Bîrligea (29), Cătălin Carp (40, autogol), Emmanuel Yeboah (85). Jefte Betancor (CFR) a ratat un penalty în minutul 39 (a apărat Florin Iacob).
Arbitru: George Cătălin Găman (Craiova); arbitri asistenți: Imre-Laszlo Bucsi (Sfântu Gheorghe), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); al patrulea oficial: Rareș George Vidican (Satu Mare).
Arbitru video: Iulian Dima (București); arbitru asistent video: Stelian Slabu (Brașov).
Observatori: Liviu Ciubotariu (Galați) – CCA, Marian Ivan (Brașov) – LPF.
Comentarii recente