
Aproximativ o sută de persoane au fost evacuate din Bârlad după ce un bloc a fost cuprins de flăcări.
Conform informațiilor furnizate de Agerpres, un incendiu a izbucnit într-un bloc din municipiul Bârlad. Pompierii au intervenit rapid la fața locului cu trei autospeciale pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vaslui, Mariu Stanciu, a declarat că peste 70 de locatari s-au autoevacuat înainte de sosirea echipajelor, iar pompierii au reușit să scoată din bloc încă 40 de persoane, dintre care două au avut nevoie de îngrijiri medicale.

La momentul sosirii echipajelor, incendiul se manifesta puternic la etajul trei, afectând cel puțin trei garsoniere. De asemenea, focul s-a extins pe holul clădirii, unde era depozitată o cantitate mare de deșeuri. Unul dintre locatari a fost transportat la UPU Bârlad din cauza unor probleme cardiace, iar o altă persoană a suferit un atac de panică și o intoxicație minoră cu monoxid de carbon. Aceasta a primit îngrijiri medicale în ambulanța SMURD, dar a refuzat să fie transportată la spital.
Intervenția pompierilor a durat peste două ore, timp în care au fost lichidate toate focarele de incendiu, s-au evacuat gazele toxice și fumul, s-a curățat holul blocului și s-au limitat scurgerile de gaze naturale. În urma incendiului, zece garsoniere au fost afectate, precum și holurile blocului pe o suprafață de cel puțin 200 de metri pătrați. S-au înregistrat și daune la instalațiile electrice și de cablu TV, precum și la trei contoare de gaze naturale.
Potrivit reprezentanților ISU Vaslui, cea mai probabilă cauză a incendiului este acțiunea intenționată a unei persoane. Poliția a demarat o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incendiul.
Comentarii recente