
O singură femeie din România a fost condamnată pentru propagandă teroristă, fiind singura jihadistă din țară. Iată cum și-a susținut apărarea în fața instanței.
Florentina Liliana Gîdea va petrece aproape cinci ani în închisoare, după ce a fost condamnată la doi ani de închisoare cu suspendare pentru aceeași faptă. La fiecare termen de judecată, femeia a apărut în fața magistraților îmbrăcată în veșmântul tradițional musulman atribuit femeilor.

Florentina Liliana Gîdea, în vârstă de 41 de ani, din Drobeta Turnu Severin, a fost în vizorul procurorilor DIICOT timp de aproximativ trei ani pentru apartenența la organizația teroristă Statul Islamic / Daesh. Ea a fost condamnată la închisoare pentru promovarea mesajelor de terorism și accesarea repetată a materialelor de propagandă teroristă.
Femeia s-a radicalizat după ce s-a convertit la islam în urma influenței unor membri radicali ai comunității musulmane din Franța. Ulterior, a devenit activă în mediul online, promovând materiale care susțineau organizația teroristă Daesh.
După o serie de procese, Florentina Liliana Gîdea a fost condamnată la aproape cinci ani de închisoare. Instanța a decis menținerea măsurii arestării preventive și confiscarea bunurilor. Hotărârea poate fi contestată prin apel.
Comentarii recente