Video despre misterele satului Bulza, situat în pădurile străbătute de „Autostrada cu tuneluri”. Care este motivul pentru care locuiesc doar cinci familii în acest sat?

Situat între pădurile dense de la granița județelor Timiș, Hunedoara și Arad, satul Bulza pare să fie scos din paginile legendelor despre haiduci, mine de aur și comori pierdute. Astăzi, doar cinci familii locuiesc permanent aici. Bulza este o așezare plină de legende, ascunsă la capătul unor drumuri forestiere care separă județele Hunedoara, Timiș și Arad. Pentru a ajunge în satul Bulza dinspre Arad, călătorii trebuie să parcurgă drumul industrial de pe malul stâng al Mureșului și să se adâncească în pădurile care acoperă dealurile pentru aproximativ șapte-opt kilometri, până la primele case din sat. Drumurile vechi care legau Bulza de alte sate din comuna Margina și de zonele Timișului și Hunedoarei au fost înghițite de păduri și nu mai sunt accesibile. Autostrada cu tuneluri va trece la aproximativ 5-6 kilometri de sat, iar nodurile rutiere de la Margina și Holdea sunt apropiate. Cu toate acestea, localnicii sunt nevoiți să ocolească Valea Mureșului pentru a ajunge la Autostrada Lugoj–Deva, din lipsa drumurilor care traversează dealurile. Satul Bulza, cu o vechime de peste opt secole, a fost înființat în epoca medievală de românii care s-au refugiat din calea năvălitorilor sau care au dorit să trăiască departe de moșiile feudale. Majoritatea gospodăriilor din jurul bisericii de lemn, ridicată în secolul al XIX-lea, au fost părăsite în timp, mai ales după închiderea școlii din sat în anii ’80. Cu toate acestea, Bulza a fost cândva un loc animat, însă izolarea, lipsa semnalului de telefonie și drumurile proaste au determinat mulți locuitori să se mute. Satul a rămas un colț de liniște pentru unii localnici, care se retrag aici la sfârșit de săptămână. Bulza ascunde o serie de povești stranii, inclusiv despre minele de blendă, pirită și galenă care funcționau în perioada interbelică și despre legendara comoară de aur ascunsă de haiduci în aceste meleaguri. Satul pare să fi rămas ancorat în timp, împreună cu legendele sale, fiind locuit acum doar de câteva familii de vârstnici și vizitat de alții doar ocazional.