
Timișoara îl așteaptă pe Ilie Năstase pentru premiera filmului Nasty, un documentar despre cariera controversată a tenismenului.
Documentarul Nasty, ce va fi lansat în cinematografele din întreaga țară începând cu 16 aprilie, explorează viața și cariera legendare a tenismanului Ilie Năstase, primul jucător clasat pe locul 1 în istoria ATP.

Cunoscut sub numele de „băiatul rău al sportului”, Năstase a fost descris de presa internațională ca fiind „magnific”, „fermecător”, „temperamental” și „arogant”. Documentarul Nasty aduce în prim-plan controversele care l-au înconjurat și impactul său asupra lumii tenisului, oferind imagini de arhivă rare și interviuri cu mari sportivi precum Rafael Nadal, Björn Borg, Jimmy Connors, Nadia Comăneci sau Boris Becker. De asemenea, documentarul include și un interviu exclusiv cu Phil Knight, co-fondatorul Nike, care vorbește despre relația sa cu Năstase, primul sportiv profesionist care a semnat un contract cu celebrul brand în 1972.
Premiera documentarului Nasty în prezența lui Ilie Năstase și a echipei va avea loc la Timișoara, pe 18 aprilie, atât la Cinema Timiș de la ora 19:00, cât și la Cinema City Shopping City de la ora 20:15.
Năstase a câștigat primul său US Open în 1972 și a ajuns în finala Cupei Davis și a Wimbledonului. Combinația sa de talent, excentricitate și umor l-au transformat pe Nasty într-un showman admirat de fani, comentatori și alți sportivi. După Năstase, tenisul nu a mai fost același.
Documentarul Nasty este regizat de Tudor Giurgiu, Cristian Pascariu și Tudor D. Popescu, fiind distribuit de Transilvania Film. Printre producătorii filmului se numără Cosmin Hodor și Tudor Giurgiu, iar co-producător este Hanka Kastelicová de la HBO. Afișul filmului prezintă un portret al tenismenului realizat de artistul Roger Huyssen pentru un interviu apărut în revista Playboy SUA din iunie 1977.
Nasty este produs de Libra Films și HDR Evolution în co-producție cu HBO și Televiziunea Română.
Comentarii recente