
Șase polițiști de frontieră din Timiș sunt cercetați pentru acuzații de luare de mită și trafic de influență.
Cei șase angajați ai Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara – Punctul de Trecere a Frontierei Cenad sunt investigați pentru fapte de corupție de către ofițerii DGA. Potrivit comunicatului emis de DGA, polițiștii anticorupție au pus în aplicare 5 mandate de aducere într-un dosar penal în care se efectuează urmărirea penală față de 6 persoane care la momentul faptelor erau lucrători de poliție de frontieră. Aceștia sunt suspectați de luare de mită, dare de mită, trafic de influență și cumpărare de influență. Ancheta relevă că în perioada septembrie 2023 – februarie 2024, cei șase agenți de poliție au solicitat și primit sume de bani între 20 și 700 de euro de la persoane care tranzitau frontiera Cenad, sub diferite pretexte precum transportul internațional de persoane sau introducerea ilegală de mărfuri în România.

Comentarii recente