Orașele din Banat sunt marcate de moștenirea istorică, cu clădirile lor care au dat culoare de-a lungul secolelor, fiind dificil de reanimat.

Orașele mici din sud-vestul României au avut o provocare dificilă în a-și conserva patrimoniul arhitectural, iar trecerea timpului a dus la transformarea multora dintre clădirile lor istorice, vechi din secolele XVIII – XIX, în locuri abandonate și uitate.

În sud-vestul și vestul României, orașele din regiunea istorică a Banatului s-au dezvoltat gradual începând cu secolul al XVIII-lea, când acest teritoriu situat la granița imperiilor Austriac și Otoman, dar și în contact cu Transilvania și Țara Românească, a devenit o destinație pentru numeroși coloniști germani (șvabi).

Nou-veniții s-au stabilit atât în terenurile mlăștinoase ale Câmpiei de Vest, cât și în regiunea montană sălbatică, acoperită de păduri seculare, dar extrem de bogată în resurse naturale, trăind alături de români, sârbi și alte populații balcanice, maghiari și evrei.

Terenurile extrem de fertile din zonele de șes și câmpie, pădurile întinse și resursele minerale bogate din Munții Banatului și Poiana Ruscă au contribuit la dezvoltarea rapidă a regiunii, sprijinită de comunități bine organizate și harnice. Timișoara, cel mai important oraș al Banatului, și-a extins cartierele istorice în jurul vechii sale cetăți, construite în Evul Mediu, pe vadul mlaștinilor dintre râurile Timiș și Bega.

La câțiva kilometri de Timișoara și legate de aceasta încă din secolul al XIX-lea prin căi ferate și drumuri, localitățile Lugoj, Caransebeș, Oravița, Anina, Reșița și Băile Herculane au evoluat treptat în orașe cosmopolite, cu populații predominant românești sau șvabe și cu numeroase minorități.

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Banatul era una dintre cele mai moderne regiuni ale Imperiului Austriac, iar piețele centrale ale orașelor sale, dominate de clădiri impozante, reflectau prosperitatea teritoriului. Cu toate acestea, situația regiunii a cunoscut schimbări în secolul următor, iar în ultimele decenii multe dintre orașele sale au intrat în declin. Timișoara a rămas unul dintre cele mai dezvoltate orașe din România, dar orașele mici cosmopolite ale Banatului nu au reușit să se mențină la nivelul capitalei regionale.

Centrele orașelor Lugoj, Oravița și Caransebeș, vechi târguri și noduri de comunicație din regiune, au pierdut din vitalitatea de altădată, devenind locuri mai liniștite, dominate de clădiri vechi, acum nelocuite sau abandonate, afectate de trecerea timpului. Băile Herculane, cea mai cunoscută stațiune balneară din sud-vestul României, au păstrat un ansamblu de clădiri istorice valoroase, dar multe dintre ele rămân nefolosite și în pericol.

În Lugoj, unul dintre orașele vechi ale Banatului, trăiesc peste 35.000 de oameni, fiind un important târg medieval și un centru cultural și religios în trecut.

La sfârșitul secolului al XVIII-lea, Lugojul românesc și cel german, două localități distincte despărțite de râul Timiș, s-au unit într-un singur oraș, locuit de români, șvabi, balcanici, evrei și maghiari. Un pod de fier, construit în Uzinele StEG din Reșița, îi leagă încă din 1902.

Timpul și traficul intens au lăsat urme asupra podului peste Timiș, iar necesitatea renovării a fost subliniată în ultimii ani.

În 2025, podul a intrat într-un proces de restaurare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, dar lucrările au fost ulterior oprite din lipsa finanțării.

În cartierele de pe malurile Timișului, mai multe clădiri administrative și de locuit, foste palate, biserici sau hoteluri, unele din secolul al XIX-lea, sunt într-o stare de degradare. Cele mai multe se găsesc în jurul Pieței Iosif Constantin Drăgan (1917–2008), un miliardar român născut în Lugoj, care a înființat aici o universitate.

Centrul istoric al orașului Caransebeș oferă o imagine similară cu cea a Lugojului, cel puțin în ceea ce privește parcurile cu arbori bătrâni, în jurul cărora au fost construite cele mai impozante clădiri.

Caransebeș, un oraș cu 22.000 de locuitori, situat la mai puțin de 50 de kilometri de Lugoj, s-a dezvoltat pe locul unor așezări antice aflate la confluența văilor Timișului, Bistrei și Sebeșului, fiind un important nod de comunicație în regiune.

Centrul istoric include numeroase clădiri din secolul al XIX-lea, dar și biserici mai vechi, valoroase pentru comunitate. Unele dintre aceste construcții au suferit în ultimele decenii, fiind în pragul prăbușirii.

Orașul Oravița, un vechi centru al comerțului și mineritului, cu mai puțin de 10.000 de locuitori, găzduiește aproape 50 de clădiri monumentale, dar multe dintre ele sunt lăsate să se deterioreze.

Cel mai cunoscut dintre acestea este Teatrul „Mihai Eminescu”, o clădire elegantă cu o arhitectură inspirată de cea a unui teatru vienez, construită la începutul secolului al XIX-lea. Lucrările de renovare din ultimii ani, încă neîncheiate, au redus riscul de prăbușire al edificiului.

La fel de vechi, dar inaccesibile în prezent, clădirile stației de cale ferată din Oravița au suferit mai mult. Cele mai multe dintre clădirile gării, construite în secolul al XIX-lea, sunt într-o stare avansată de degradare, iar unele s-au prăbușit complet. Oravița este legată de orașul minier Anina printr-una dintre cele mai vechi căi ferate montane din România, creată la mijlocul secolului al XIX-lea și folosită în prezent în scop turistic.

În apropierea stației CFR Oravița, un cartier de blocuri muncitorești amintește de vremurile în care orașul era un centru pentru muncitorii minelor de metal și cărbune din Banatul Montan.

„În trecut, în stația CFR lucrau peste o sută de oameni. Multe trenuri cu cărbune, lemn, cereale, materiale și oameni tranzitau prin gara din Oravița, venind de la Anina sau de la Iam și Baziaș. Acum, suntem doar câțiva”, povestește un angajat al gării din Oravița.

Băile Herculane ocupă un loc important printre stațiunile balneare din România. Termele de aici au fost construite de romani în primii ani ai secolului al II-lea. Băile se aflau pe traseul primului drum imperial, în apropierea orașului Orșova (anticul Dierna), locul de trecere al armatelor conduse de Traian pentru invadarea Daciei.

Ruinele stațiunii romane au fost dezgropate în secolul al XVIII-lea, după secole în care au fost ascunse de pământ și păduri. Ad Aquas Herculi Sacras a fost transformată în secolul al XIX-lea de habsburgi într-o stațiune atractivă, preferată de membrii familiei imperiale. Multe clădiri de epocă, băi și poduri, devenite monumente istorice, s-au păstrat din acea perioadă, dar doar câteva au fost renovate.

Gara stațiunii din Banatul Montan, construită în stil baroc și decorată cu picturi inspirate din mitologia greco-romană, a fost înființată la mijlocul secolului al XIX-lea. În ultimii ani, starea clădirii s-a deteriorat, dar se așteaptă ca soarta ei să se schimbe odată cu restaurarea planificată.

Băile Neptun din centrul stațiunii, la fel de vechi, dar inaccesibile în prezent, au suferit mai mult. Locul unde împăratul Franz Joseph al Austriei și soția sa, Elisabeta (Sisi), au fost cazați a fost afectat de degradare accentuată, iar intervențiile de urgență din ultimii ani nu au fost suficiente pentru a preveni prăbușirea unor elemente ale ansamblului istoric. Un pod de fier vechi peste râul Cerna, închis din cauza stării sale dezastruoase, rămâne în fața clădirii emblematice a stațiunii. Cu toate acestea, orașul-stațiune continuă să atragă turiștii.

„Pe lângă plimbările relaxante prin stațiunea Băile Herculane – prima stațiune documentată din România, la apogeul dezvoltării sale în secolul al XIX-lea – poți descoperi și alte locuri interesante, precum Băile Neptun, astăzi în paragină, dar adevărate monumente de arhitectură din secolul al XIX-lea, statuia lui Hercules, vechea gară construită în 1886, Cazinoul sau un muzeu care expune artefacte romane”, recomandă un turist străin pe o platformă de turism.

Un alt vizitator observă că unele clădiri istorice au fost renovate, printre ele numărându-se vechiul pod de piatră peste Cerna.

„Chiar dacă românii sunt melancolici, gândindu-se la gloria trecută a Băilor Herculane, se pot observa pași în direcția restaurării centrului vechi”, afirmă vizitatorul.