
Octavian Mazilu, fostul manager al Spitalului Municipal din Timişoara, a fost trimis în instanță pentru acuzații de corupție.
Doctorul Octavian Mazilu, fost manager al Spitalului Municipal din Timișoara, a fost trimis în judecată sub acuzația că a primit 26 de șpăgi de la pacienți și aparținători într-un interval de mai puțin de două luni. El a fost reținut în data de 31 mai 2022, când procurorii DNA l-au prins în flagrant în timp ce primea mită.
Potrivit rechizitoriului, medicul chirurg a acceptat mită de 26 de ori într-un interval de timp scurt, în timp ce era supus monitorizării. Suma mitelor primite de la pacienți și aparținători varia între 100 și 2.000 de lei.
„În fapt, a fost reținut că în perioada 18.03.2022 – 31.05.2022, inculpatul, în calitate de medic primar chirurg într-un spital din municipiul Timișoara, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu și în legătură cu acestea, ar fi primit sume importante de bani de la 26 de pacienți sau de la aparținătorii lor, aflați sub tratament sau supuși unor intervenții chirurgicale, fără a avea dreptul să primească bani în plus față de sumele decontate de unitatea spitalicească către Casa Națională de Asigurări de Sănătate”, se menționează în rechizitoriul procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș.
Octavian Mazilu, care ocupă funcția de șef al Secției de Chirurgie Generală Oncologică la Spitalul Municipal și este profesor la Universitatea de Medicină și Farmacie din Timișoara, a fost reținut în data de 31 mai 2022 și a fost plasat inițial în arest preventiv pentru 30 de zile. După o perioadă petrecută în Arestul Poliției, el a fost eliberat și ulterior plasat sub control judiciar. Din iunie 2023, el a devenit director medical interimar la Spitalul Județean din Drobeta Turnu Severin.
Octavian Mazilu era un lider important al PSD în Timișoara. Ca urmare, adversarii politici din PNL au solicitat liderilor social-democrați Alfred Simonis și Sorin Grindeanu să prezinte un punct de vedere oficial în fața opiniei publice cu privire la acest caz.

Comentarii recente