
Fragmentele unei fresce datând din secolul al XVI-lea, găsite în curtea unei biserici din Târgoviște.
În acest an, șantierul arheologic de la Curtea Domnească din Târgoviște a dezvăluit sute de fragmente din fresca interioară a Bisericii Sfânta Vineri. Arheologii au recuperat mai multe sute de fragmente de frescă, multe dintre ele datând din secolul al XVI-lea.

Potrivit istoricului Florin Petrică, în cadrul campaniei actuale s-a descoperit locul unde, în secolul al XIX-lea, a fost „depusă” fresca interioară a Bisericii Sfânta Vineri, ca rezultat al unor importante refaceri ale lăcașului sfânt. Deoarece biserica nu mai păstrează fresca medievală în interior, recuperarea acestor fragmente ne oferă șansa de a descoperi o parte din frumusețea picturilor bisericii.
În ultima perioadă, în Târgoviște au fost descoperite obiecte de mare valoare, cum ar fi un lacrimarium, un vas funerar vechi de șase secole, întâlnit în civilizația elenistică și răspândit în Imperiul Roman, Imperiul Bizantin și statele influențate de ortodoxia bizantină. De asemenea, au fost scoase la lumină zeci de unelte medievale din corn, descoperite în Târgoviște, pe „Ulița Mare”. Aceste unelte erau folosite în diverse activități cotidiene, precum obținerea hranei, gătitul, confecționarea și decorarea hainelor.
Muzeografii de la Curtea Domnească din Târgoviște continuă să dezgrop artefacte și obiecte vechi și valoroase, descoperite recent și adăugate patrimoniului cultural mobil național.
Vasul funerar, având o vechime considerabilă și întâlnit în mai multe civilizații, a fost folosit în cadrul ceremoniilor religioase de înmormântare. Aceste vase păstrau uleiurile sfinte – mirul. Specialiștii susțin că unele dintre aceste vase pot proveni din ateliere occidentale, cum ar fi cele de la Murano, în timp ce altele ar putea fi realizate în atelierele lui Matei Basarab, care se afla în apropierea capitalei Târgoviște. Vasul din sticlă de la Biserica Sfânta Vineri a fost identificat într-un mormânt, în partea dreaptă, în zona capului defunctului, și a fost recuperat intact, ceea ce este remarcabil având în vedere fragilitatea materialului din care a fost realizat.
Această descoperire arheologică demonstrează măiestria meșterilor medievali și valoarea deosebită a obiectului, care a călătorit pe meleagurile Europei până când a ajuns în Târgoviște. Vasele din sticlă de acest tip au fost descoperite în morminte în care au fost înhumate persoane de sex feminin.
Vasul funerar va fi expus în perioada septembrie-decembrie 2022, la Curtea Domnească din Târgoviște, în clădirea Muzeului Tiparului și al Cărții Vechi Românești, într-un spațiu special amenajat.
Comentarii recente