
Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni se desfășoară simultan în peste 400 de orașe din 26 de țări europene.
Evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni face parte din seria evenimentelor Marie Skłodowska-Curie. În acest an, evenimentul va fi organizat în 26 de țări, în peste 400 de orașe europene și nu numai.

În cadrul acestui eveniment, vor avea loc întâlniri între cercetători și oameni de știință, oferind publicului ocazia de a-i cunoaște mai bine și de a înțelege impactul pe care munca lor o are asupra vieții cotidiene.
La Târgoviște, evenimentul este organizat de Societatea Astronomică Română de Meteori și de Fundația Județeană pentru Tineret Dâmbovița – Centrul de Tineret Târgoviște.
„Vă invităm să călătoriți pe bolta cerului pentru a explora Luna, planetele Saturn și Jupiter și alte obiecte cosmice vizibile în această perioadă, utilizând telescopul. De asemenea, vom observa împreună zborul Stației Spațiale Internaționale deasupra orașului Târgoviște și vom afla lucruri interesante despre instrumentele astronomice, modul în care pot fi folosite și oportunitățile de a participa în viitor la tabere de astronomie și școli de vară”, transmite președintele Societății Astronomice Române de Meteori (SARM), Valentin Grigore.
Evenimentul din Târgoviște va avea loc în intervalul orar 18.00 și 23.00, în Piața Tricolorului, iar participarea este gratuită.
De la prima ediție a Noapții Cercetătorilor Europeni în 2005 și până acum, milioane de vizitatori au interacționat cu oameni de știință din întregul continent. Evenimentul atrage anual peste 1,5 milioane de vizitatori din Europa și nu numai.
Detalii despre programul și activitățile din fiecare oraș pot fi găsite pe site-ul evenimentului, noapteacercetatorilor.eu.
Noaptea Cercetătorilor Europeni își propune să prezinte ce înseamnă să fii cercetător în zilele noastre și se adresează minților curioase și tinerilor care doresc să înceapă o carieră în cercetare, oferind o mare varietate de activități științifice și educative.
Comentarii recente