
După ce a aruncat sacii pe câmp, lângă autostradă, turcul care a tranșat-o pe Mirela a dormit în casa soacrei sale.
Turcul Cam Abdulkadîr, suspect în cazul crimei de pe autostradă, a recunoscut fapta în fața anchetatorilor și le-a povestit ce a făcut după ce a îngropat-o pe Mirela Bîtfoi într-un câmp din Dâmbovița. Acesta a dat detalii despre filmul oribilei crime și anchetatorii au ajuns la Teleorman, locul în care s-ar fi refugiat a doua zi după asasinat. Potrivit informațiilor de la Antena 3, turcul s-ar fi dus în Teleorman pe 8 martie 2024, la două zile după ce ar fi omorât-o pe Mirela, fiind găzduit de soacra sa fără să îi dezvăluie despre crima comisă. Suspectul a spus că a venit să depună flori la mormântul fostei sale soții și că nu se va mai întoarce. Anchetatorii au făcut percheziții la casa soacrei și la casa în care a locuit fosta soție a acestuia. Prin intermediul seriei IMEI a telefonului său, turcul a fost identificat ca fiind autorul crimei. Conform mărturiei surorii Mirelei Bîtfoi, aceasta s-a întâlnit cu suspectul în ziua dispariției sale și i-a cerut suma de 700 de lei pentru a-și recupera telefonul de la amanet. La percheziție, anchetatorii au descoperit o dezordine la domiciliul suspectului, concluzionând că acolo a avut loc crima. Pe 5 aprilie 2024, doi bărbați au anunțat poliția că au văzut un picior uman lângă autostrada A1, iar ulterior au fost descoperite mai multe fragmente umane, iar victima a fost identificată ca fiind Mirela Bîtfoi.

Comentarii recente