Video Aparatură care automat resuscitează pacientul va fi introdusă în dotarea noilor autospeciale ale echipajelor SMURD. Modul de funcționare al dispozitivelor va fi prezentat.
Până la finalul acestui an, ISU Olt va beneficia de trei ambulanțe noi tip B2, echipate cu tehnologie avansată, inclusiv cu aparat pentru compresii toracice automate. Aceste ambulanțe au fost achiziționate în cadrul programului „Dezvoltare durabilă 2021-2027” și vor fi operaționalizate în diferite detașamente din județ. Dotările suplimentare ale ambulanțelor includ un generator de ozon pentru igienizare rapidă, un dispozitiv automat pentru compresii toracice, body-cam pentru transmiterea și înregistrarea video, detector de gaze și aparat pentru măsurarea nivelului de alcool în sânge. Aceste echipamente moderne vor îmbunătăți calitatea intervențiilor și vor asigura siguranța atât a echipajelor de prim-ajutor, cât și a pacienților.



Comentarii recente