
Polițiștii au constatat că tatăl copilului de 12 ani decedat în accidentul din Balș ar putea fi cercetat penal.
Unul dintre șoferii implicați în accidentul tragic de luni, 16 iunie, din orașul Balș, ar putea fi cercetat penal pentru neacordare de prioritate. Este vorba despre bărbatul din autoturismul alb, care a virat la stânga fără să acorde prioritate vehiculului care circula din sens opus.

Comisarul șef de poliție Cristian Tița, șef al Serviciului Rutier, a explicat că se va continua cercetarea pentru a stabili toate cauzele și împrejurările care au dus la producerea accidentului. Se va lua în considerare și viteza autoturismului care circula din sens opus, care va fi determinată în urma unei expertize.
Accidentul rutier grav a avut loc pe Drumul European E 574 – DN 65, în județul Olt. În urma impactului, autoturismul alb condus de bărbatul de 43 de ani a fost proiectat în alte două mașini. Trei persoane au fost rănite și un minor de 12 ani a decedat.
Conducătorii auto implicați în accident au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. Polițiștii din cadrul IPJ Olt au transmis că vor continua cercetările pentru a stabili toate detaliile despre accident.
Comentarii recente