
O elevă de 13 ani a fost victima unui viol și a unui șantaj timp de un an din partea paznicului școlii la care învață.
Timp de aproape un an, o elevă de 13 ani din Sibiu a fost șantajată de paznicul școlii la care învață pentru a abuza de ea. Individul a atins-o în zonele intime și a violat-o. Bărbatul a fost reținut marți și prezentat instanței cu propunerea de arestare preventivă miercuri, 28 mai.

Coșmarul fetei a început vara trecută, iar abuzurile sexuale au avut loc în școala ei. Abia la începutul acestei luni, eleva și-a făcut curaj să-i povestească mamei prin ce trece.
Dosarul penal a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu la data de 5 mai ca urmare a plângerii formulate, iar ulterior a fost preluat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru efectuarea urmăririi penale.
Bărbatul în vârstă de 61 de ani este acuzat că a întreținut un act sexual oral cu victima în iunie 2024, dar abuzurile au continuat și în alte luni. A fost reținut marți, iar miercuri a fost propusă arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.
Potrivit unor surse Antena 3, bărbatul ar fi amenințat-o pe minoră cu câteva fotografii intime pe care le obținuse de la un coleg al copilei.
Aceste cazuri de abuzuri sexuale asupra minorilor sunt extrem de grave și necesită o investigație și sancționare corespunzătoare din partea autorităților competente.
Comentarii recente