
Poliţiştii din Caraş-Severin au reuşit să îi prindă pe cei doi bărbaţi căutaţi în Austria pentru comiterea unei tâlhării.
Doi bărbați din Oțelu Roșu, în vârstă de 26 și 37 de ani, au fost arestați joi de polițiștii din județul Caraș-Severin, în urma emiterii unor mandate europene de arestare de către autoritățile austriece pentru comiterea unei tâlhării cu folosirea unei arme. Cei doi indivizi au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați în fața judecătorului pentru emiterea unui mandat de arestare preventivă în vederea extrădării către autoritățile austriece. Operațiunea a fost efectuată cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Caraș-Severin.

Comentarii recente