Imaginea muntelui alb strălucește deasupra așezării părăsite a minerilor, cunoscută sub numele de „orășel-fantomă”. Misterul ascuns în cariera imensă de marmură din Ruschița.

De mai bine de 150 de ani, marmura de la Ruschița este extrasă constant. Cariera de marmură strălucește la marginea unuia dintre cele mai sărace sate din România. În ultimele trei decenii, majoritatea celor aproximativ 5.000 de foști muncitori de la Ruschița au plecat din localitatea minieră din Caraș-Severin, cunoscută pentru minele de fier, de uraniu și pentru cariera de marmură aflată la marginea sa. Multe case și blocuri au rămas abandonate, iar unele clădiri care au fost lăsate în paragină s-au deteriorat. Cariera de marmură de la Ruschița, începută în jurul anului 1883 de Johann Biebel, se întinde până la aproximativ 1.000 de metri altitudine și are rezerve estimate la aproape două milioane de metri cubi de minerale cu nuanțe deschise, fiind una dintre cele mai mari zăcăminte de piatră naturală în exploatare din România. Cariera este în continuare în funcțiune, dar cu mai puțini angajați decât în trecut. Forța de muncă este greu de găsit în zonă, deoarece mulți oameni au plecat, iar blocurile și casele rămân părăsite. Din anii ’50, carierele au fost extinse pe mai mult de 40 de hectare și au fost extrase blocuri mari de marmură de diferite culori, a căror calitate le face comparabile cu cea de Carrara. Munții Poiana Ruscă, unde se află cariera de marmură, au fost cunoscuți pentru resursele lor de-a lungul timpului, iar așezările din zonă s-au dezvoltat în condiții dificile din cauza reliefului accidentat și a terenurilor nepotrivite pentru agricultură. Industria minieră din zonă, inclusiv minele de plumb și fier și fabricile, au fost închise treptat până în anii 2000. Astăzi, blocurile și străzile pustii din Ruschița sunt martori ai vremurilor de glorie ale industriei miniere din zonă.