Doi soți din Prahova au descoperit o comoară romană în valoare de 95.000 de euro.
O plimbare obișnuită prin pădure s-a transformat într-o descoperire spectaculoasă pentru doi soți din Prahova, Cornelia și Leonard Popa, pasionați de detecția de metale de mai bine de șase ani. Aceștia au găsit în pădurea Făgetu din comuna Gura Vitioarei un vas plin cu monede romane, ale căror valoare este estimată între 75.000 și 95.000 de euro. Descoperirea a avut loc în timpul unei ploi torențiale, iar detectorul de metale a emis un semnal puternic, indicând prezența unui obiect important sub pământ. Cu grijă, cei doi au scos la lumină vasul ceramic plin cu monede romane și câteva piese din argint, care urmează să fie evaluate de specialiști. Descoperirea a fost predată la Direcția pentru Cultură Prahova, iar Muzeul de Istorie și Arheologie din județ va inventaria și evalua oficial piesele, stabilind și recompensa legală pentru cei doi descoperitori. Cornelia și Leonard Popa sunt pasionați de istorie și natură și au descoperit de-a lungul anilor diverse obiecte arheologice, pe care le-au predat autorităților pentru studiu.



Comentarii recente