18 persoane au fost implicate intr-un accident video produs pe Centura de Vest a Ploiestiului.
În data de 19 decembrie, vineri, a avut loc un accident pe DN 1 – Centura de Vest a municipiului Ploiești, în care au fost implicate patru autoturisme. În total, aproximativ 20 de persoane se aflau în aceste mașini.
Conform informațiilor primite până în acest moment, accidentul a fost o tamponare în care au fost implicate 4 autoturisme și cei 18 ocupanți ai acestora (11 adulți și 7 minori). Toate persoanele implicate sunt conștiente și cooperante, fiind evaluate la locul intervenției, conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență Prahova.
Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a anunțat că traficul este restricționat pe sensul de mers București către Brașov.
La locul accidentului au fost trimise mai multe echipaje medicale de la SMURD și Serviciul de Ambulanță, inclusiv o ambulanță SMURD pentru transportul victimelor multiple, iar intervenția este în desfășurare în momentul transmiterii acestei știri.



Comentarii recente