
. Tribunalul Argeş a hotărât prelungirea arestului preventiv al primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu.
Tribunalul Argeş a acceptat, în ziua de miercuri, cererea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de prelungire a arestului preventiv în cazul primarului oraşului Mioveni, Ion Georgescu, care este cercetat pentru trafic de influenţă, conform Agerpres.

Potrivit soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, “Tribunalul Argeş a acceptat propunerea de prelungire a arestului preventiv (…). Măsura arestului preventiv, dispusă prin hotărârea judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Argeş pe data de 5 octombrie 2023, în cazul inculpatului Georgescu Ion, cercetat pentru trafic de influenţă (…), este prelungită pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 4 noiembrie 2023 şi până în data de 3 decembrie 2023, inclusiv.”
Decizia Tribunalului Argeş poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare la Curtea de Apel Piteşti.
Pe 5 octombrie, Tribunalul Argeş a acceptat propunerea procurorilor Serviciului Teritorial Piteşti al DNA de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Ion Georgescu.
Ion Georgescu fusese reţinut anterior pentru comiterea infracţiunii de trafic de influenţă.
Conform DNA, “în toamna anului 2022, suspectul Georgescu Ion (…) ar fi acceptat de la o persoană (martor în cauză) promisiunea remiterii unei sume de 30.000 euro, din care ar fi primit, în luna decembrie 2022, o primă tranşă de 10.000 euro, pentru a-şi exercita influenţa pe care ar fi pretins că ar avea-o asupra unor factori decidenţi din conducerea Spitalului Orăşenesc Mioveni, pentru ca aceştia să dispună angajarea unei rude a martorului pe un post de medic. Restul banilor urmau să fie remişi primarului, conform înţelegerii, după încadrarea efectivă a persoanei respective în unitatea medicală. Deoarece până în prezent primarul nu ar fi reuşit să-şi ţină ‘promisiunea’ făcută martorului, acesta din urmă i-ar fi cerut suspectului să-i restituie suma de 10.000 euro remisă anterior.”
Conform aceleiaşi surse, pe data de 4 octombrie, în sediul primăriei oraşului Mioveni, Georgescu i-ar fi remis martorului suma de bani menţionată, moment în care s-a constatat comiterea infracţiunii.
La data de 6 octombrie, prefectul judeţului Argeş, Radu Perianu, a suspendat mandatul primarului oraşului Mioveni, în urma arestului preventiv.
Comentarii recente