O angajată de la o sală de jocuri din Argeș este acuzată de delapidare, fiind suspectată că ar fi asistat clienți în câștigarea ilegală a aproape 500.000 de lei.
O femeie în vârstă de 26 de ani, angajată ca supraveghetoare într-o sală de jocuri de noroc din județul Argeș, este investigată pentru delapidare, fiind suspectată că a ajutat doi clienți să obțină câștiguri ilegale în valoare de aproape jumătate de milion de lei.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliție Județean Argeș, ancheta este condusă de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice.
Femeia, care avea în grijă aparatele de joc, a oferit cheia de creditare a aparatelor de joc tip ruletă celor doi bărbați, bun aflat în gestiunea sa în timpul serviciului ei, conform IPJ Argeș.
Investigatorii afirmă că, la cererea celor doi bărbați, aceasta le-a permis să folosească cheia pentru a credita aparatele cu impulsuri electronice, astfel încât să poată paria sume mari de bani, deși aceștia nu dețineau de fapt sumele respective.
„Prin utilizarea frauduloasă a aparatelor de joc, cei doi au obținut câștiguri pe care le-au revendicat, iar femeia a scos bani din casieria societății și i-a remis acestora”, se arată în comunicatul poliției.
Prejudiciul total cauzat societății comerciale care deține sala de jocuri se ridică la 464.400 de lei, conform IPJ Argeș.
Pentru a asigura recuperarea sumei, a fost instituit sechestru asigurător asupra bunurilor femeii și celor doi bărbați implicați, în vârstă de 40, respectiv 34 de ani.
Dosarul penal a fost trimis Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunerea de trimitere în judecată a tuturor celor trei persoane.



Comentarii recente