Legendele despre stâncile spectaculoase de pe Muntele Ceahlău, cunoscut și sub numele de Muntele Sfânt al Dacilor, atrag an de an turiști din întreaga lume.

Persoanele care pleacă în drumeție pe potecile Ceahlăului, către vârful masivului, trec prin locuri uimitoare. Aflând legende despre stâncile întâlnite pe traseu, muntele din Neamț devine și mai atractiv.

Ceahlăul, cunoscut și ca Muntele sfânt al dacilor – Kogaionul, sau Olimpul românilor, este un loc plin de spiritualitate și învăluit în mister, fiind vizitat anual de zeci de mii de turiști, atrași de frumusețea zonei. Există opt rute care duc către creste, cabana Dochia sau vârful Toaca, unele mai ușor accesibile, altele mai dificile.

În timpul unei drumeții pe potecile umbrite și pe orice traseu, pasul te poartă prin locuri neobișnuite, cu priveliști de o spectaculozitate rară în drumul către vârful muntelui. Frumusețea zonei este amplificată de formațiunile stâncoase care apar în cale, impunându-se prin dimensiune și formă, majoritatea având o legendă care le dă numele: Clăile lui Miron, Detunatele, Panaghia, Piatra cu apă, Dochia, Sfinxul, etc.

Cele mai cunoscute puncte de intrare în masiv sunt prin satul Izvorul Muntelui și prin stațiunea Durău. Din ultima localitate, cea mai ușoară rută către platoul montan este spre Cabana Fântânele – Cușma Dorobanțului – Panaghia – Cabana Dochia. Trebuie urmat marcajul cu bandă roșie, distanța de parcurs fiind de 7,3 kilometri, iar timpul necesar fiind de cel puțin patru ore și jumătate. Aproape de final, pe cărare, stânca Panaghia impresionează, fiind o înălțime de piatră care se învecinează la nord cu vârful Toaca.

Această stâncă a fost descrisă de medicul pietrean Iuliu Floareș într-o carte despre megaliții antropomorfi din Ceahlău. Legenda spune că stânca nu a fost întotdeauna rece, fără inimă și suflet. Era o fată frumoasă, iar soarele s-a îndrăgostit atât de mult de ea, încât ziua s-a prelungit și noaptea s-a micșorat atât de mult încât aproape că se întâlneau amurgul cu zorile. Dumnezeu s-a mâniat și a pedepsit soarele să nu mai răsară decât învăluit în ceață, pentru a nu mai ispiti sufletele slabe ale oamenilor. Se spune că și Panaghia era îndrăgostită de Soare.

„Și a suferit mult până când simțea că picioarele ei se înrădăcinează în pământ și nu se mai poate mișca. Când a încercat să-și îndrepte din nou privirea spre cer, pleoapele i-au căzut grele peste ochii săi și întunericul a cuprins-o. Panaghia s-a transformat într-o stâncă de piatră. Dar inima ei nu s-a împietrit, se înveselește când simte razele soarelui”, scrie medicul despre legendă.

Turiștii care ajung în satul Izvorul Muntelui au la dispoziție trei trasee, marcate corespunzător. Unul dintre ele este Lutu Roșu – Polița cu Crini – Piatra cu Apă – Detunate – Cabana Dochia – marcat cu bandă albastră -, care are aproximativ 5,3 kilometri, un grad mediu de dificultate și poate fi parcurs în mai puțin de patru ore, în funcție de condiția fizică.

Pe platoul Ceahlăului se poate ajunge și pe poteca Poiana Maicilor, care începe de lângă Cabana Izvorul Muntelui, trecând prin Clăile lui Miron – Piatra Lată a Ghedeonului – Ocolașul Mic – Cabana Dochia, având o lungime de 7 kilometri. Este marcată cu bandă roșie, gradul de dificultate fiind mediu – deși unele porțiuni pot fi solicitante pentru cei neinițiați -, la cabană ajungându-se în aproximativ cinci ore.

Cea de-a treia potecă este Cabana Izvorul Muntelui – Curmătura Lutul Roșu (pe la La Arsuri) – Pârâul Izvorul Alb – Stânca Dochia – Jgheabul cu Hotaru – Cabana Dochia, care poate fi parcursă în aproximativ patru ore. Marcajul de urmat este triunghi albastru, gradul de dificultate al celor aproximativ 5,7 kilometri fiind mediu. Timpul necesar pentru urcare este de aproximativ patru ore și jumătate.

Pe traseul Izvorul Muntelui – Lutul Roșu – Cabana Dochia se află o altă stâncă, Piatra cu apă, care are și ea o legendă legată de o veche poveste de dragoste. Un cioban bogat din zonă, dar leneș, și-a luat ca soție o tânără frumoasă dintr-o familie săracă, Măriuța, din Țara Dornelor, care a acceptat rugămințile părinților și a trecut munții către noua sa casă. Dar fericirea nu a durat și nu au avut copii.

Într-o zi, când culegea afine pe platoul Ceahlăului, fata s-a întâlnit cu un tânăr cioban și cei doi s-au iubit timp de doi ani. Apoi, soțul a aflat și a angajat patru haiduci care l-au omorât pe tânărul băiat cu bâte și l-au aruncat în prăpastia de sub stânca care fusese martora iubirii lor. Fata a venit zi de zi, așteptându-și iubitul, iar un câine care o păzea a găsit trupul ciobanului ucis. Ucigașii aveau porunca să o prindă și pe ea, dar s-a cățărat pe o stâncă.

„Haiducii lui Budihău au privit uimiți fata care a ajuns în vârful stâncii. Au așteptat trei zile, dar fata nu a coborât. Timp de trei săptămâni se auzea plânsul ei și apoi a încetat. Din vârful stâncii au început să picure stropi de apă. Erau lacrimile ochilor fetei și i-au spus stâncii Piatra cu apă”, explică profesorul dr. Daniel Dieaconu, autorul unei cărți despre legendele muntelui.