
. Timpii de aşteptare pentru a intra în racla Sfintei Cuvioase Parascheva s-au îngroşat considerabil, ajungând la 20 ore LIVE.
Sărbătoarea Sfintei Cuvioase Parascheva, pe data de 14 octombrie, a adunat cel mai mare număr de creștini la curtea Catedralei Mitropolitane din Iași.

Astfel, în dimineața zilei de sâmbătă, 14 octombrie 2023, înainte de începerea slujbei religioase, organizatorii au anunțat că peste 230.000 de persoane au trecut pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva.
În plus față de aceștia, aproximativ 70.000 de persoane se aflau în coada care se întindea pe tot centrul orașului Iași.
Cei care stau în prezent în această coadă vor trebui să aștepte cel puțin 20 de ore, conform organizatorilor.
Reprezentanții Jandarmeriei susțin că numărul celor care vin și se așează la rând este într-o continuă creștere. Prin urmare, este foarte probabil ca anul acesta să se înregistreze un număr record de pelerini care se roagă în fața moaștelor Sfintei Cuvioase Parascheva.
Centrul Iașiului a fost ocupat de creștini încă de dimineață, când a început Sfânta Liturghie oficiată în onoarea Sfintei Cuvioase Parascheva. Sute de mii de persoane s-au adunat pe Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” pentru a asista la slujbă, oficiată de ierarhi din România, Grecia, Georgia, Etiopia și Siria.
Reprezentanții Mitropoliei Moldovei și Bucovinei consideră că prezența mare de pelerini poate fi explicată și prin faptul că moaștele Sfântului Andrei Criteanul sunt prezente în Iași.
În această zi de sărbătoare, Patriarhul Daniel a transmis un mesaj în care se roagă ca Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei prezenți, ierarhi, clerici, monahi și credincioși mireni, și să le ofere sănătate și mântuire, pace și bucurie.
Comentarii recente