Pe autostrada A1, sute de colete au fost împrăștiate în urma răsturnării unui camion peste o mașină oprită pe banda de urgență.
Un autotren care transporta colete a lovit un autoturism luni dimineața pe autostrada A1 din județul Giurgiu, apoi s-a răsturnat peste alt autovehicul staționat pe banda de urgență. În urma accidentului, două persoane au suferit răni ușoare.

Accidentul a avut loc la kilometrul 39 al autostrăzii în zona localității Găiseni din județul Giurgiu. Autotrenul încărcat cu colete a lovit autoturismul și s-a răsturnat în afara părții carosabile peste alt autovehicul staționat pe banda de urgență, fără a avea persoane în interior. Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Giurgiu, doi bărbați au fost examinați de echipajul medical la fața locului și au refuzat transportul la spital. Pompierii au intervenit pentru prevenirea incendiilor prin deconectarea bornelor de la bateriile autovehiculelor.


Comentarii recente