
Un învățător în vârstă de 72 de ani de la o școală din județul Galați a lovit un elev de 13 ani.
Un elev de 13 ani din Galați a fost agresat de un profesor de 72 de ani, în timpul orelor de curs. Profesorul s-a ales cu dosar penal, potrivit Poliției Galați. Miercuri, 4 octombrie 2023, la sediul Secției 3 Poliție Rurală Liești, o femeie în vârstă de 35 de ani, din comuna Ivești, a reclamat că fiul ei, elev în clasa a VII-a, a fost agresat fizic de un profesor de 72 de ani. Agresiunea a avut loc în timpul orelor de curs, în data de 2 octombrie 2023, la ora 12:02, pe holul din clădirea în care se află atelierul de meserii al unității de învățământ. Cadrul didactic l-a lovit pe elev cu palma la nivelul feței. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe pe numele profesorului și vor efectua cercetări pentru a stabili împrejurările incidentului. De asemenea, o anchetă se desfășoară la nivelul școlii și al Inspectoratului Școlar Județean. Într-un alt incident, un elev de clasa a 7-a de la Liceul de Artă din Galați a fost bătut de un coleg de clasă în sala de clasă, într-o pauză, sub privirile celorlalți elevi care au filmat incidentul. Poliția a deschis un dosar penal în acest caz. Agresiunea a avut loc pe 14 martie 2023, iar reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Galați au confirmat că elevul a fost bătut cu sălbăticie de un coleg de clasă, în timp ce ceilalți adolescenți doar au filmat întreaga scenă.

Comentarii recente