
Un militar experimentat, decedat în urma unui accident de mașină, avea patru misiuni internaționale în spate.
Caporalul Nicolae Condrat, însoțit de un coleg de-al său, se întorcea acasă într-o mașină a unității, după o misiune în județul Bacău, când a avut loc un accident rutier. Militarul a supraviețuit câteva zile, însă a murit în urma rănilor suferite. Tragedia a avut loc săptămâna trecută, pe data de 20 iulie 2023, în localitatea Nicolae Bălcescu din județul Bacău, pe Drumul European 85. Caporalul Nicolae Condrat și camaradul său, amândoi militari ai Batalionului 469 Sprijin Logistic „Putna” din Brigada 282 Blindată „Unirea Principatelor” Focșani, se întorceau dintr-o misiune în Bacău. Mașina în care se aflau, o Dacia Duster din dotarea unității, a fost lovită frontal de un alt autoturism care venea din sens opus. Cei doi militari au fost răniți, iar caporalul Nicolae Condrat a decedat în noaptea de 25 iulie 2023, după mai multe intervenții chirurgicale. Celălalt militar a fost externat și nu se mai află în pericol. Caporalul Nicolae Condrat avea 46 de ani, doi copii și a participat la patru misiuni în Kosovo, Irak și Afganistan. El a fost apreciat de superiori pentru seriozitatea, dăruirea și implicarea de-a lungul carierei sale. A obținut calificative foarte bune și a fost avansat „la excepțional” în anul 2018. Militarul a fost apreciat și de camarazi pentru firea jovială și disponibilitatea de a oferi sprijin atunci când a fost solicitat.

Comentarii recente