
O asistentă a făcut o greșeală care putea avea consecințe fatale pentru un bebeluș de doar câteva săptămâni. În loc de vitamina K, i-a administrat accidental adrenalină.
Un bebeluș în vârstă de doar 27 de zile a fost aproape de moarte după ce o asistentă de la Spitalul Județean „Sfântul Pantelimon” Focșani a administrat din greșeală adrenalină în loc de vitamina K, așa cum prescrisese medicul.

Sâmbătă, 26 aprilie, copilul – o fetiță – a fost adus de părinți la Spitalul Județean Focșani din cauza unei răni sângerânde în zona ombilicală. Medicul de gardă a considerat că micuța avea nevoie de o injecție cu vitamina K pentru a opri sângerarea.
Asistenta care trebuia să administreze tratamentul a făcut însă o greșeală și i-a dat copilului adrenalină în loc de vitamina K, conform tatălui fetiței citat de publicația Ediție de Vrancea. Micuța a avut reacții adverse imediate, precum vărsături, pierdere a tonusului muscular și vânătăi. A fost stabilizată de urgență și este acum internată la Secția de Pediatrie a spitalului, fiind monitorizată constant.
Familia cere explicații oficiale și atrage atenția asupra neglijenței grave care a pus viața micuței în pericol. Spitalul Județean Focșani va efectua o anchetă internă și va oferi un răspuns oficial cu privire la această situație gravă, iar Colegiul Medicilor va fi informat.
Într-un alt caz recent, o fetiță de trei luni a decedat la un spital din Craiova, iar familia acuză medicii de greșeli în diagnostic și întârzierea transferului la un alt spital. Spitalul susține că pacienta a primit îngrijire adecvată, dar evoluția a fost nefavorabilă.
În 2019, un bebeluș de șase luni din județul Olt a murit la scurt timp după externare din spital. Mama susține că nu i s-a comunicat despre problemele copilului nici în timpul sarcinii, nici după naștere.
Comentarii recente