
Cum a reușit un șofer să pătrundă pe un tronson în construcție al Autostrăzii Moldovei și să provoace un accident, care l-a trimis la spital.
Un accident a avut loc în timpul nopții de marți spre miercuri, atunci când un șofer a intrat cu mașina pe un sector în lucru al Autostrăzii Moldovei. Dispeceratul IPJ Vrancea a fost alertat prin apel la 112 despre incidentul care a avut loc în localitatea Căiata, pe un tronson de drum închis circulației publice, parte din Autostrada A7 în construcție. Polițiștii rutieri care au ajuns la locul accidentului au constatat că un bărbat de 32 de ani conducea pe acest sector în lucru, care nu era deschis traficului. Șoferul a fost testat cu aparatele specifice, rezultatele fiind negative, dar a fost transportat la spital din cauza rănilor suferite în urma impactului cu un palet de glisiere metalice. Cercetările sunt în desfășurare într-un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Comentarii recente